6.9 C
Caransebeş
9.3 C
Reșița
6.4 C
Oţelu Roşu
marți 10 decembrie 2024

Dumitru Rujan a contribuit la o propunere legislativă care va oferi ajutor persoanelor cu dizabilități

Politică

Deputații PNL Mara Calista și Dumitru Rujan au depus un proiect de lege pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Statul este dator să ofere tot suportul necesar persoanelor vulnerabile. Prin această propunere legislativă ne dorim să venim cu o nouă măsură de suport pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie să ducă o viață mai bună. Am încredere că această lege va fi votată și adoptată, în cel mai scurt timp, de colegii mei parlamentari, pentru a putea intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023”, a declarat Dumitru Rujan, duputat PNL de Caraș-Severin.

Prin această propunere legislativă ne dorim să oferim ajutorul necesar grupurilor vulnerabile formate din persoane cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, afecţiuni locomotorii sau alte afecţiuni) pentru a le creşte calitatea vieții şi parcursul pe care îl fac în vederea recuperării. Iar în multe cazuri recuperarea se poate face prin sport. De aceea dorim să fie acordate anual 6 tichete de valoare în vederea folosirii pentru terapia bazată pe sport”, a declarat Mara Calista.

Care sunt modificările vizate:

Art. I – Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează şi va avea următorul cuprins:

1. După art. 11 se introduce un nou articol, art. 12, cu următorul cuprins:

Art.12 – (1) În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la 6 tichete de valoare anual pentru terapia bazată pe sport, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate.

(2) Contravaloarea tichetelor prevăzute la alin.(1) se stabileşte şi se actualizează anual prin Hotărâre a guvernului şi se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate care aparţine asiguratul.

(3) Tichetele prevăzute la alin.(1) se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza programului individual de recuperare fizică sau psihică.

Art. II – Prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

spot_img

Actualitate