13.7 C
Caransebeş
13.2 C
Reșița
12.7 C
Oţelu Roşu
sâmbătă 14 septembrie 2024

Andrei Ungur a reprezentat județul Caraș-Severin la Forumul Asociației Administratorilor Publici din România

Politică

În calitate de administrator public al județului Caraș-Severin, Andrei Ungur participă la lucrările Forumului Asociației Administratorilor Publici din România, care se desfășoară în aceste zile la Hotelul Eden, din Predeal.

Discuțiile s-au axat pe nevoia de reformă în organizarea teritorială a autorității locale care în acest moment este dictată de existența unui complex de contradicții și probleme care necesită o abordare sistemică pentru a fi soluționată. De asemenea este nevoie de o bună colaborare în vederea profesionalizării funcției de administrator public și conturarea unei imagini clare, pertinente și unitare a rolului și activității administratorului public și a atribuțiilor sale stabilite prin contractul de management, în vederea asigurării eficientizării actului administrativ.

„Se spune că suntem suma oamenilor cu care ne înconjurăm. Pentru mine este o plăcere și o reală onoare să particip la acest eveniment și fiu prezent printre cei mai buni! Forumul Administratorilor Publici din România a fost și rămâne cel mai aplicat forum al administrației publice locale. De la surse de finanțare nerambursabile, soluții digitale și până la proceduri eficiente, au fost abordate cele mai noi inovații și bune practici ale managementului public din România”, menționează administratorul public al județului Caraș-Severin.

spot_img

Actualitate