Consilierii locali din municipiul Caransebeș s-au întâlnit în ședință extraordinară „De Îndată”, pentru a aproba un proiect de hotărâre, care, dacă va primi finanțarea mai multe clădiri vor putea fi eficientizate energetic.
Proiectul de hotărâre privind participarea la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficienta energetica și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, aprobarea depunerii proiectului “Renovarea energetica pentru clădiri rezidențiale multifamiliale din Municipiul Caransebeș” si a valorii maxime eligibila pentru obiectivul de investiții“ Renovarea energetica pentru clădiri rezidențiale multifamiliale din Municipiul Caransebeș”.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1,6 milioane de euro. Clădirile rezidențiale multifamiliale propuse pentru renovare sunt situate pe străzile Efrem Zăcan bloc 2, Mihail Halici bloc 1 scara A și scara B, Balta Sărată blocurile G2 și G3. Blocurile se situează în clasa III de importanță în normativul de protecție seismică.
Pe termen lung renovarea acestor blocuri va reduce consumul de energie al proprietarilor, cu scăderea costurilor la întreținere. Dacă va fi aprobată finanțarea se vor efectua lucrări de izolare termică a fațadei, de termoizolare a acoperișului, termoizolare a planșeului de peste subsol, ventilarea naturală cu aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului.