Sala de sport de la Generală 8 ar putea fi eliberată foarte curând! Centrul de vaccinare se va muta într-un spațiu pus la dispoziție de Piața Gugulanilor din municipiul Caransebeș.
După mai multe sesizări ale părinților, atât în spațiul public, cât și în cadrul ședințelor cu părinții și conducerea Colegiului Național Traian Doda, primarul Felix Borcean a decis mutarea centrului de vaccinare din cartierul Cazărmii, care ținea ocupată toată sala de sport de la generală 8, astfel că sute de copii nu au beneficiat de orele de educație fizică de la începutul anului școlar 2021-2022.
Dacă la începutul anului școlar primarul Borcean le-a transmis părinților că elevii au curtea școlii modernă asfaltată și trasată pentru a se putea desfășura mai multe sporturi de echipă, acum, în sezonul rece situația este dificilă. Pentru că s-au plâns profesorii, părinții și conducerea școlii că orele de sport se țin prin clase, edilul spune că a găsit soluția mutării centrului de vaccinare pentru ca sala de sport să redevină funcțională.
„Am avut o întâlnire cu conducerea DSP Caraș-Severin și cea a Spitalului Municipal de Urgență, am vizitat mai multe locații, în zonele centrale atât la instituții publice, cât și la privați și am găsit soluția ca centrul că fie mutat în clădirea nouă din Piața Gugulanilor. Ea este funcțională pentru hala de lactate doar într-o parte, iar cealaltă parte, deocamdată, nu a fost ocupată de comercianți și este perfectă pentru ceea ce ne dorim. Cei de la DSP au solicitat, conform normelor un grup sanitar, în aceste zile am vorbit cu Luminița Verdeș pentru a ne conforma, este al nostru, nu plătim chirie, este într-o zonă aglomerată ceea ce este bine că are o adresabilitate mai mare”, a declarat primarul Felix Borcean.