Felix Borcean nu poate fi de acord cu solicitarea Aquacaraș de a impune o majorare preconizată a tarifului la apă în următorii 5 ani, doar pentru că municipalitatea beneficiază de fonduri europene. Acuzați de Borcean că au ridicat mâna pentru majorare, liberalii, prin vocea președintelui Arin Ispas, spun că s-a votat pentru dezvoltarea Caransebeșului.
Cum articolul respectiv din proiectul de hotărâre a fost respins de majoritatea Consiliului Local, Felix Borcean spune că nu crede că se va periclita o investiție la nivelul județului doar pentru că proiectul nu s-a aprobat integral. Primarul municipiului Caransebeș, consideră că proiectul de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, la care se tot lucrează de prin 2014 prin societatea Aquacaraș SRL a adus și multe bătăi de cap.
„Făcând o retrospectivă a ceea ce a însemnat acest proiect mai multe bătăi de cap ne-a adus, decât lucruri bune. Evident, acum dacă stăm să ne gândim există o stație nouă de epurare, care este deja inaugurată de ceva timp, există o stație de tratare a apei și, așteptăm să o inaugureze de vreo 2 ani, s-au schimbat multe rețele de apă și canal…, însă cu ce costuri? Știți că în primul mandat exista acea zicală că eu am distrus orașul! De fapt orașul nostru este tot peticit și arată cum arată, pe anumite tronsoane, pentru că între timp am mai asfaltat și noi, din cauza acestor lucrări, acestei investiții”, a menționat Felix Borcean.
Edilul a mai precizat că, pe de o parte este benefică investiția pentru că înlocuiesc rețelele vechi cu unele mai durabile, dar ar trebui să ne gândim cu ce costuri pentru comunitate. Primăria Caransebeș are o parte de cofinanțare la care, deși procentul este mic, suma pentru comunitate nu e deloc de neglijat, mai ales că nici nu se primesc bani din altă parte. Toate reparațiile pentru trama stradală s-au făcut din bugetul propriu al municipalității, chiar dacă au fost cuprinse în proiect ca tronsoanele de drum afectate să fie aduse la forma inițială. Partea bună a acestei etape finale din proiectul european este că sunt cuprinși și bani pentru reabilitarea totală a tramei stradale dacă este afectată de săpături, a menționat Felix Borcean.

Liberalii care au votat pentru acest proiect, inclusiv de a fi de acord cu majorarea tarifelor la apă în următorii 5 ani, au votat cu o strângere de inimă, ne-a declarat primarul Caransebeșului, care a fost contrazis de președintele PNL Caransebeș, Arin Ispas:
„Grupul PNL din Consiliul Local a votat pentru continuarea investiției europene în Caransebeș și în niciun caz nu a votat pentru majorarea tarifelor la apă în următorii 5 ani! Ceea ce s-a prezentat spre vot a fost un plan de dezvoltare cu o proiecție a prețurilor până în 2027, lucru cerut de către Fondurile Europene pentru completarea documentației. În timpul ședinței city managerul, Florin Bogdea care a fost prezent cu o zi înainte în AGA, ca reprezentat al Primăriei, a încercat să explice domnului primar că în niciun caz nu este vorba despre majorarea de tarife și că dacă vom vota favorabil, în niciun caz nu va da posibilitatea Aquacaraș să majoreze aceste tarife profitând de votul din Consiliul Local. Printr-o ambiție personală a domnului primar și o neînțelegere a situației, în care nu a putut face diferența între propunerea unui plan de afaceri și o propunere de majorare de prețuri de care nu era vorba, riscăm să se piardă o investiție de 30 de milioane de euro pentru Caransebeș și Oțelu Roșu. Toate UAT -urile din județ au înțeles că trebuie să aprobe acest plan, mai puțin Primăria Caransebeș din cauza încăpățânării primarului Felix Borcean”, ne-a declarat Arin Ispas, președintele Organizației PNL Caransebeș.