Seara de Moș Nicolae a fost una magică pentru copiii mici și mari care își așteptau primele cadouri din luna sărbătorilor de iarnă, iar primul dintre ele a fost aprinderea iluminatului festiv la Băile Herculane.
Primarul Cristian Miclău a venit cu un cadou luminos pentru locuitorii orașului stațiune Băile Herculane, astăzi de Moș Nicolae. Sistemul de iluminat de sărbători s-a pornit, din această seară, la fel și bradul din centrul orașului de pe Valea Cernei.
„În acest an am hotărât ca întregul iluminat să fie închiriat, de la Sfântul Nicolae, până la Sfântul Ioan, am preluat exemplu marilor orașe, pentru că în fiecare an aveam probleme cu înlocuirea becurilor arse, cu întregul circuit de lumini care trebuia reparat și îmbunătățit an de an. Acum am alocat suma de 50.000 de lei de la bugetul local, o firmă specializată a montat în ultimele zile întregul sistem festiv din centrul urbei, a montat tot felul de decorațiuni și bradul. Ceea ce am avut în centru până acum, a fost montat în alte zone din oraș și eu sper ca locuitorii, dar și turiștii care ne vizitează stațiune pe perioada sărbătorilor de Crăciun să fie încântați de tot spectacolul de lumini”, ne-a declarat primarul Cristian Miclău.