Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 4 octombrie, pe mai multe străzi din municipiul Caransebeș!!!Pentru efectuarea unor lucrări specifice de mentenanță la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale luni, 4 octombrie, începând cu ora 08:30 pe străzile Târgului (parțial), Calea Orșovei, 6 Martie, V. Alecsandri, Îngustă, Al. Bujorului, Libertății (parțial), Poiana, Pța. Lemnelor, Dâlmei, Avram Iancu, Poștei, D. Gherea, M. Sadoveanu, Teiuș (parțial), Carașului, Miron Cristea, Tribunalului, N. Bălcescu (parțial), M. Viteazu (parțial), Primăriei, Pța. Revoluției, Efrem Zăcan. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 17:00.Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşțe pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.