20.4 C
Caransebeş
20.8 C
Reșița
19.1 C
Oţelu Roşu
joi 24 aprilie 2025

ADDA, spectacol incendiar la Serbările Cetății

Politică

Sâmbătă seara solista ADDA, în trupa căreia de mai bine de un an de zile se află și reșițeanul Vlad Crânganu, a concertat la Caransebeș, în cadrul ediției a XVI a a Serbărilor Cetății!

Câteva mii de gugulani au trecut pragul Parcului de Agrement Teiuș, pentru muzică, pentru parcul de distracții, pentru preparatele la grătar, berea, dulciurile și tot ce ține de voia bună.

Programul muzicala debutat la ora 19.00 cu Electonic Dance Music (EDM), DJ Victor Stan, iar de la ora 20.00 a intrat pe scena ADDA cu formația. Artista a cântat cele mai recente melodii din albumul „Artă, viață și iubire”, printre care și melodia „Sâmbătă seară”, fiind prima colaborare cu Smiley.

Piese ca „Tramvaiul 23”, sau „Lupii” au fost apreciate de publicul caransebeșean, foarte mulți gugulani înghesuindu-se la autografe din partea artistei, care a cedat locul pe scenă formației Guess Who.

Astăzi este așteptată Irina Rimes, însă spectacolul începe cu Jean Gavril de la ora 19.00 și se va încheia cu un foc de artificii realizat de firma din Orăștie care a realizat și focul de artificii de la Untold.

spot_img

Actualitate