2 C
Caransebeş
2.6 C
Reșița
1.5 C
Oţelu Roşu
marți 03 decembrie 2024

Noul consul al Germaniei la Timișoara a vizitat Banatul de Munte

Politică

Noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, Excelența Sa, doamna Regina Lochner, a vizitat județul Caraș-Severin, purtând discuții cu oficialitățile județene. Acțiunea s-a desfășurat la Palatul administrativ din Reșița.

Excelența Sa, doamna Regina Lochner, se află pentru prima dată in județul Caraș-Severin, exprimându-și bucuria și disponibilitatea de a cunoaște acest spațiu geografic.

La întâlnirea oficială au participat prefectul județului, Cristian Gâfu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin Romeo Dunca, viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa, consilierul președintelui Luminița Jivan, președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, precum și reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Caraș-Severin și ai Consiliului Județean Caraș-Severin.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a subliniat potențialul turistic al județului și intenția administrației județene de a dezvolta turismul, prin valorificarea resurselor naturale și prin conservarea patrimoniului industrial, după modelul european. În acest sens, Consiliul Judeţean Caraş-Severin îşi propune să îmbunătăţească infrastructura rutieră şi să adapteze resursele în vederea dezvoltării turismului. Romeo Dunca a specificat că Banatul Montan a fost votat ca fiind destinația anului 2021 din România.

În  mesajul său, prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a subliniat contribuţia etnicilor germani în dezvoltarea judeţului de-a lungul timpului. În prezent, în acest spațiu conviețuieşte în armonie alături de români o comunitate importantă de etnici germani, de aproximativ 3.000 de germani, care se implică activ în viața culturală a judeţului, un rol deosebit avându-l Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin. Totodată, prefectul a arătat faptul că localitățile cu populație germană păstrează cultura și tradițiile, etnia germană contribuind semnificativ la dezvoltarea și progresul industrial al zonei.

spot_img

Actualitate