În perioada 20-22 august 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
S-au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase aproape 40 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat activitățile pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 417 sancțiuni contravenționale, dintre care 223 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
9 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea, 4 conducători auto care au condus autovehicule aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație în aerul expirat de până la 0.40 mg/l alcool pur și alți 5 care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 23 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Alți 39 de conducători auto și pasageri au fost sancționați contravențional pentru nepurtarea centurii de siguranță.