6.9 C
Caransebeş
9.3 C
Reșița
6.4 C
Oţelu Roşu
marți 10 decembrie 2024

Breaking News! Scandal în Gara Caransebeș

Politică

Părinții unui grup de copii și tineri au ripostat în fața reprezentaților CFR, după ce trenul de Mangalia nu ar fi dorit să mai aștepte legătura de la Reșița.

Se pare că pasagerilor li s-ar fi spus să urce în vagoanele existente, fără a beneficia de locuri, moment în care părinții au răbufnit în fața celor de la CFR.

Ni s-a spus să urcăm copii în tren așa cum e! Păi cum așa cum e? să stea în picioare până la mare, vi se pare normal? Astfel că am oprit trenul, nu are cum să plece fără vagoanele 7 și 8 de Reșița! NU am avut cui să ne plângem! Am dat o declarație că refuzăm să băgăm copii în tren ca sardelele”, ne-a explicat un părinte.

Am sunat și noi la informații CFR Caransebeș și ni s-a spus că într-adevăr locomotiva, care aducea cele două vagoane, care ar trebui lipite de Inter Regio 1992 Mangalia, s-a defectat în zona stației Ezeriș astfel că s-a anunțat o întârziere de 130 de minute de la ora sosirii: 19.50.

Pasagerii așteaptă și acum 21.45 în Gara Caransebeș sosirea celor două vagoane, iar trenul Inter Regio este oprit în stația CFR.

Precizăm că elevii beneficiază de gratuitate pe CFR, iar studenții au reducere 50% din valoarea biletului de călătorie.

UPDATE: 22.20 Trenul Inter Regio 1992 a conectat vagoanele întârziate de la Reșița și a plecat din Stația Caransebeș cu o întârziere de peste 2 ore.

spot_img

Actualitate