Aleșii locali din urbea de pe Timiș și Sebeș s-au abținut la un proiect de hotărâre propus de edilul locului, care prevedea respingerea Planului Urbanistic Zonal pentru zona de depozitare Service Auto, Parcare și servicii complementare, servicii de cazare și agrement, aparținând proprietarilor pensiunii Afi din municipiul de pe Timiș și Sebeș.
Decizia primarului Felix Borcean, a venit ca urmare a raportului specialiștilor din Primăria Caransebeș, care au făcut un control la fața locului și care au amendat firma pentru că nu a respectat certificatul de urbanism, șefa Serviciului de Urbanism, arhitect Aura Nica, explicând că firma a cerut un certificat pentru ceva și au făcut altceva:
„Planul Urbanistic Zonal solicitat a fost cu o propunere pensiune turistică cu zone verzi de jur împrejurul pensiunii, dar acum, în momentul de față avem beton cu parcare auto. Conform procesului verbal de contravenție a primit măsura desființării. Problema nu ar fi în niciun fel dacă în termenul dispus reprezentanții firmei ar fi adus spațiul la cel pentru care au solicitat PUZ-ul, adică ar fi trebuit să demoleze acea platformă, ei nu au luat nicio măsură, au contestat procesul verbal și Instanța va decide. Planul Urbanistic zonal ne prezintă un amplasament liber de construcții, pensiunea și spații verzi, ori, ca să încadreze în avizul pe care l-au cerut inițial trebuie să demoleze și să aducă spațiul la cel inițial adică pensiune și spații verzi, nu se poate construi în momentul de față în baza PUZ-ului…,ceva ce există deja acolo. Construcțiile aflate acum pe teren sunt în zona de medie tensiune este altceva decât avem în aprobare în planul urbanistic”, a menționat Aura Nica, arhitectul șef al Primăriei Caransebeș.
În apărarea firmei au venit consilierii PSD Petru Schinteie și Valentin Dascălu, spunând că este o investiție importantă pe care firma a realizat-o oferind peste 40 de locuri de muncă și trebuie ajutată să intre în legalitate.
„În istoria Primăriei mai sunt construcții care au și hotărâre judecătorească de demolare, dar Serviciul de Urbanism nu știu ce a făcut. Noi ca și Consiliu asta avem în plan să ajutăm oamenii”, a menționat Petru Schinteie.
În apărarea sa, patroana Pensiunii Afi, Ioana Musteța, a menționat că are probleme cu Primăria din 2019, astfel că a contestat în Instanță și procesul verbal de contravenție și a făcut plângere penală împotriva angajatului de la Serviciul de Urbanism, care a tot plimbat-o cu documentele luni de zile și care ar fi semnat ilegal un document.
După toate intervențiile, consilierii locali au considerat că nu au primit toate informațiile și s-au abținut la proiectul primarului de respingere a PUZ-ului. Juristul Primăriei Caransebeș a declarat că toate aceste proiecte de hotărâri sunt verificate de legalitate de către Prefectura Caraș-Severin.