Pentru că bugetul s-a aprobat târziu în acest an, nu s-a reușit cuprinderea fondurilor necesare cumpărării ștrandului, astfel că cel mai probabil achiziția se va face după ce Primăria Oțelu Roșu va accesa un credit bancar.
„Am căzut de comun acord cu cei de la CEC, pentru că pentru Ștrand la început s-a plecat de la suma de 372.000 euro și în final în urma negocierilor și discuțiilor la București au fost foarte înțelegători și am căzut de comun acord pe suma de 150.000 de euro plus TVA. Vom lua un credit, dobânda nu v-a fi o pierdere pentru bugetul local, pentru că vom avea încasări de la Ștrand”, ne-a declarat primarul Luca Mălăiescu.
Edilul orașului de pe Valea Bistrei ne-a mai precizat că tot în zona de agrement de la Gura Jgheabului există un proiect depus la Ministerul Dezvoltării pentru un bazin de înot acoperit în valoare de 2 milioane de euro. Pentru înfrumusețarea zonei există în programul din acest an al primăriei Oțelu Roșu cuprinse și lucrări de asfaltare:
„Tot la Gura Jgheabului anul acesta vom asfalta zona de la Pod până la zona de picnic. Tot acolo vom amenaja două sensuri giratorii, avem un proiect deosebit de frumos, imediat după pod am amenajat deja locația de la Troiță și vom face cele două sensuri giratorii. De asemenea am plantat doi puieți de arbori sequoia în zonă”, a mai specificat Luca Mălăiescu.