Îmi plimb pașii prin Cetatea sufletului meu, Caransebeș, alături de turiștii care poposesc aici. Printre turiștii mei preferați, se numără copiii, cei alături de care retrăiești perioada minunată a copilăriei, perioada curiozităților, a jocului, perioada în care îți lăsai imaginația să zboare și… într-o clipă, deveneai cine voiai tu!
Spre exemplu, alături de elevii sosiți, zilele trecute, de la Nădrag, am vizitat și Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, de unde am ieșit imaginându-ne că suntem generali ai Regimentului, grănicerii noștri fiind platanii seculari la umbra cărora odihnește, ca mărturie a trecutului, clădirea fostei garnizoane. Am pornit, apoi, în pas „de defilare”, spre statuia bravului general Ioan Drăgălina și spre „muzeul”, în aer liber, al clădirilor istorice din centrul civic, descoperind istoria și poveștile locului.
Vă amintiți că, atunci când eram copii, ne jucam, din când în când, pe stradă și căutam să pășim doar pe o dală de o anumită culoare? Ei bine, așa am traversat și noi zona pietonală a centrului, pășind doar pe dalele gri, ei bucurându-se din plin de copilărie, iar noi, adulții, transformând cenușiul maturității în culorile vesele ale copilăriei, reîntâlnind, astfel, copilul închis în temnița vârstei adulte, atât de dornic să mai zburde pe aleile locului natal, așa cum o făcea odată…
Când ai lăsat, ultima dată, copilul din tine să zburde?
